Galaad

“[Despre scris] Pentru mine intotdeauna a fost ca o rugaciune, chiar si atunci cand nu scriam rugaciuni, ceea ce se intampla destul de des. Ai senzatia ca esti cu cineva. Acum am senzatia ca sunt cu tine, indiferent ce inseamna acest lucru, gandindu-ma ca, acum, tu nu esti decat un pui de om, iar cand vei fi un barbat implinit s-ar putea sa gasesti ca aceste scrisori nu sunt interesante.”

Recunosc, la cartea asta m-a atras descrierea de pe coperta din spate. Tatal pastor ii scrie copilului o scrisoare, pe care vrea sa i-o lase mostenire. Cuvantul “pastor” ar fi trebuit sa ma avertizeze ca poate urma o carte cum nu prea citisem in viata mea. Si asa a si fost. Dincolo de referirea la Dumnezeu, predici si religie in general, este o carte care m-a impresionat prin sentimentele ce se pot asterne pe o hartie. Imi place mult sa scriu scrisori, sa le deschid, sa le citesc si dupa aceea sa le citesc din nou. Insa aceasta scrisoare se transforma in ceea ce s-ar putea numi autobiografie. Batranul uita de faptul ca trebuie sa i se adreseze copilului, si incepe sa povesteasca despre familie, relatii si inimi. In cele din urma, totul este doar un roman. Premiat cu Pulitzer, adevarat, dar totusi un roman care te pune pe ganduri. Un barbat casatorit cu o femeie mai tanara ca el, care ii daruieste un copil. Ce sperante are batranul de a-l vedea pe baiat crescand si ajungand barbat la randul lui? Tot ceea ce ii ramane de facut este sa-i imparta din experienta de viata, sperand ca baiatul va intelege si va invata.

Multe colturi indoite am lasat in cartea asta. Nu imi place sa fac asta, dar pur si simplu sunt anumite pasaje pe care vreau sa nu le uit.

“Este un lucru uimitor sa vezi oamenii razand, felul in care sunt coplesiti de dorinta de a rade. Uneori chiar incearca sa se abtina. Vad acest lucru destul de des la biserica. Asa ca ma intreb ce este si de unde vine si ma mai intreb ce se produce in creierul nostru, astfel incat trebuie sa radem pana ne potolim, cam la fel si cu plansul, cred, doar ca este mai usor sa razi.”

“Un cuplu tanar se plimba undeva in fata mea. Soarele aparuse stralucind dupa un potop de ploaie, iar copacii scanteiau de picaturi. Dintr-un impuls oarecare, pura exuberanta, tanarul a sarit in sus si s-a agatat de o creanga, o ploaie luminoasa s-a abatut asupra lor, iar ei au ras si au luat-o la fuga, fata scuturandu-si apa din par si de pe rochie de parca ar fi fost putin suparata; dar nu era. Sa vezi asa ceva e un lucru minunat, de parca ar fi coborat dintr-un mit.”

“Retrospectiv, sunt recunoscator pentru orice retinere m-a determinat sa raman singur pana cand a aparut mama ta. Acum ca ma uit inapoi, mi se pare ca, in tot acel intuneric profund, se pregatea un miracol. Asa ca am dreptate sa mi-l amintesc drept un timp binecuvantat, iar pe mine ca asteptand plin de incredere, chiar daca nu aveam nicio idee in privinta a ceea ce asteptam. Apoi cand mama ta a aparut, cand abia o cunosteam, mi-a aruncat una dintre acele priviri ale ei – fara nicio licarire in ochi – si a spus, foarte bland si foarte serios: Trebuie sa te casatoresti cu mine. Aceasta a fost prima data in viata mea cand am stiut ce insemna sa iubesti o alta fiinta omeneasca. […] Am fost atat de surprins cand mi-a spus-o, incat un moment nu mi-am gasit cuvintele. Asa ca s-a indepartat, iar eu a trebuit sa alerg dupa ea pe strada. Inca nu aveam curajul sa-i ating maneca, dar i-am spus: Ai dreptate, asa voi face.”

“Copacii au alt sunet in timpul noptii si un alt miros.”

“Cand intalnesti o alta persoana, cand ai de-a face cu cineva, este ca si cand ti se pune o intrebare. Asa ca trebuie sa-ti spui: Ce vrea Domnul de la mine in acest moment, in aceasta situatie?”

“Am decis ca am doua optiuni (1) sa ma torturez sau (2) sa am incredere in Domnul. Nu exista o solutie pamanteasca la problemele cu care ma confrunt. Dar pot sa-mi inmultesc problemele, dupa cum cred ca am si facut, prin faptul ca starui asupra lor. Asa ca gata.”

“Bucurati-va cu cei care se bucura. Prea adesea mi s-a parut dificil. Eram mult mai bun la a plange cu cei ce plang. Nu o spun ca pe o gluma, dar este cumva ridicol, daca stau si ma gandesc.”

“Este ceva in expresia fetei ei ce, intotdeauna, am simtit ca ii ajungea pentru a ma intelege, de parca in ea este un adevar care probeaza intelesul cuvintelor mele.”

“[Despre paradis] – In principiu, ma gandesc la splendorile lumii si le inmultesc cu doi. As inmulti cu zece sau cu doisprezece daca as avea energia. Dar este mai mult decat suficient pentru mine.

Asa ca el sta acolo si multiplica ceea ce-i aduce vantul cu doi, multiplica mirosul ierbii cu doi.”

“Mie imi place cum vorbeste sau, mai bine zis, imi placea cum vorbea cand am intalnit-o pentru prima data. Nu-i bai, spunea cu vocea aceea a ei, joasa si blanda. Asa spunea cand vroia sa arate ca ierta pe cineva, dar suna ca o resemnare mai profunda si mai trista, de parca ar ierta toata lumea, inclusiv pe Domnul Insusi.”

“Este bine de stiut ce inseamna sa fii sarac si este un lucru mai bun daca poti sa o impartasesti.”

“S-au ratacit in gandurile lor si inima lor cea nesocotita s-a intunecat. Zicand ca sunt intelepti, au ajuns nebuni.”

—————————————————

Am ajuns sa-I multumesc in fiecare noapte. Si mi-e bine inauntru. Inca nu e pace, dar macar liniste. Lucruri bune mi s-au intamplat de o vreme incoace. Parca s-a deschis o usa. Sper sa nu pierd cheia.

O fotografie de a mea pe coperta unei carti. Ce poate fi mai frumos de atat? E un dar de la El.

Advertisements

Have your say!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s