Pagina 1

Vreau sa-ti scriu o scrisoare. Sa o semnez. Sa o dau si anonima daca se poate. Adica… Sa stii ca sunt eu, dar fara sa vezi semnatura mea in josul celor 10 pagini.
Pentru ca da, ar avea probabil 10 pagini. Si pe fata si pe dos. Sa se indoaie hartia de cat de apasat am scris. Si cu cata emotie ti-as scrie, de m-as pierde in cuvinte. Unele ar parea sterse, poate n-as fi prea coerenta.
Mama mi-a spus ca nu trebuia sa ma las de scris. Venind din partea ei, o iau ca pe o lauda enorma. Cate lucruri am scris la viata mea, as putea taia o intreaga padure. Eh, poate nici chiar asa. Dar am un dar de a asterne pe hartie, ce n-a vazut Parisul. Mama a citit doar articole turistice (cred! Si sper ca numai asta a citit) dar cred ca si-ar face cruce daca ar vedea ce simt si ce nu spun ca simt.
Am tendinta sa tin in mine multe lucruri. Dar in scris…parca toata lumea de pe Pamant ar fi oarba si n-ar putea citi ce am scris eu. Ma descarc pe unde apuc. Si dupa aceea iar ma inchid in mine. Sunt ca o floare, sau mai degraba un boboc…
10 pagini ar avea. Si ar avea un scris mic si ordonat, care urca un pic spre dreapta si s-ar inclina un pic spre stanga. As incepe intr-un fel si as continua in alt fel. M-as razgandi de 100 de ori, dar ghinionul meu, nu pot sterge. Am scris cu pixul. Ba nu, am scris cu cerneala. Cat imi place cerneala (si mirosul de carti vechi, sa-mi bag nasul in ele si sa inspir adanc).
Si as scrie propozitii lungi, cu multe A.S.Ap-uri ( he he, cunoscatorii de analiza a frazei ar sti despre ce vorbesc), cu intercalari, paranteze. Fara punct si virgula, pentru ca urasc punctul si virgula in acelasi timp. Separat, fratilor, ori e punct, ori e virgula. Si propozitiile mele pentru tine s-ar termina multe cu punct punct punct.
Si as scrie fara sa ma gandesc prea mult la cum ai reactiona. E scrisoarea mea, nu a ta (uite ca am facut si rime). As scrie ca sa-mi aduc aminte, sa nu uit, sa-ti aduc si tie aminte, sa-ti spun tot ce nu pot sa-ti spun in fata sau live pe messenger (aoleo, moda cu messengerul si mai nou, chat-ul de facebook, ma ingrozeste! Scoateti telefonul de la naftalina, baieti, nu poate fi inlocuit de nimic altceva!).
Si concluzia din scrisoare mi-ar ocupa cateva randuri. De fapt… Cred ca ar fi cea mai scurta parte. Dupa cat ti-am debitat in introducere si cuprins, trebuie sa rasufli usurat la sfarsit.
Nu ti-as oferi alte dileme, alte intrebari, alte raspunsuri. Nu ti-as oferi decat ceea ce sunt. Fara inflorituri, ascunzisuri sau prefacatorii/ipocrizii. As fi cea mai sincera persoana cand ti-as scrie. […]

Si eu care ziceam ca nu o sa-ti trimit niciodata scrisoarea…
Are mama dreptate sau nu…?

Advertisements

Have your say!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s