Fata catre fata

(Emil Cioran) “N-ar trebui sa scriem niciodata despre nimeni. Sunt atat de convins de asta, incat, de fiecare data cand trebuie s-o fac, primul meu gand e sa atac, chiar daca il admir, pe cel despre care urmeaza sa vorbesc.”

Cartea am dat-o la schimb pe un parfum. Acum nu mai cred ca am iesit in pierdere.

Niciodata nu m-am gandit ca “fata in fata” poate sa sune atat de gresit comparat cu “fata catre fata”. Citind titlul cartii lui Andrei Plesu mi-am dat seama ca o sa fie un text despre oameni. “Intalniri si portrete” e intr-adevar just. Ceea ce incerc eu sa fac cu proiectul 52 face domnul Plesu in textul lui. Probabil o fotografie nu ar fi de ajuns sa cuprinda textul scris pentru fiecare om in parte. Sunt descrieri, povestiri si citate. Fain sa cunosti un om, sa-l poti numi prieten dupa multi ani si sa scrii despre el ulterior. E si asta o dovada de iubire, nu?

Niciodata n-am intalnit un cuplu mai discret, mai tandru si mai pur decat acela pe care il obtinuse domnul Dragomir, la sfarsitul vietii, alaturi de Nina Calinescu.  […] Despre aceasta reusita, domnul Dragomir n-a vorbit niciodata. E doar una din multele sale taceri care nu vor putea fi recuperate intr-o carte. Constantin Noica avea, in ceasul din urma, constiinta ca spusese tot ce avusese de spus. Alexandru Dragomir pare a nu fi vrut sa spuna decat strictul necesar.

O spun cu luciditate si cu afectiune: Noica putea sa bata campii in chip euforic.

(Petre Tutea) “Am un mare pacat – mi-a spus pe un pat de spital, ultima oara cand l-am intalnit – imi place inteligenta. Cand vad un om inteligent, ma simt de parca as face o baie!”

(Andrei Scrima) “Pastreaza-ma, Doamne, intotdeauna strain si singur.” (“Nu stiam ce cer!”, adauga el astazi…)

Tacerea, ca simptom al atentiei, e si mediul optim al dialogului.

(Despre Marin Tarangul) Era dintre aceia care nu asteapta ca gandul sa fie gandit pana la capat, inainte de a fi scris. Isi cauta gandul scriind. Il astepta scriind.

(Tita Chiper) “Eu consider interviul o vizita.”

Romanul s-a nascut analist politic. Dar scena lui curenta e sufrageria de-acasa sau Cismigiul.

Ceea ce nu se stie e ca a pune intrebari e o meserie mai grea, uneori, decat a da raspunsuri.

Cu aceeasi oameni, modificati doar la suprafata, nu se pot construi vremuri noi. Mai ales ca, din cand in cand, “vechimea” protagonistilor iese la iveala, se da in vileag, ca un microb indaratnic, ca o boala cronica, de neascuns si de nevindecat.

Cioran pare sa nu scrie o singura propozitie fara speranta secreta de a fi contrazis de vreun inger. (GENIAL!!!!)

(Cioran) “Satul de toti. Dar imi place sa rad. Iar sa rad de unul singur nu pot.”

(Cioran catre Petre Tutea) “Esti un amestec de Don Quijote si Dumnezeu, i-am spus intr-o zi. Pe moment a fost magulit, dar a doua zi, dis-de-dimineata, a venit sa-mi declare: <<Chestia aia cu Don Quijote sa stii ca nu ma incanta.>>”

Nimeni nu pleaca din tara lui pentru ca e fericit. Pleci, in genere, cand locul obarsiei tale iti devine obstacol. Alegi strainatatea, dupa ce, mai intai, strainatatea ti-a fost impusa la tine acasa.

Povestea prieteniei mele cu Gabriel Liiceanu e povestea transformarii treptate a unei incompatibilitati in complementaritate. La originea intalnirii noastre a stat Constantin Noica. Ne cunoscuse pe amandoi separat si decisese – printr-un calcul greu de explicat, dar care s-a dovedit “fatidic” – ca trebuie sa ne imprietenim. Important, adauga el, ar fi fost, mai ales, sa ne imprietenim nevestele, astfel incat ele sa-si faca program impreuna, iar noi sa ne putem vedea de lucru. […] Ne-am displacut spontan.

(Despre Liiceanu) N-am cunoscut om mai inzestrat decat el in tehnica de a lamuri un gand. (Superb!)

(Despre Liiceanu) Spun, uneori, glumind, ca, oricate lucruri ne-ar deosebi, e prea tarziu pentru o despartire.

(Despre Petru Cretia) Mi-a fost vreodata aproape? Nu stiu. Dar imi lipseste ca si cand mi-ar fi fost. Ca si cand nimic nu mi-ar fi fost mai aproape decat proximitatea lui de neatins. (Superb!)

Pacea adevarata se obtine atunci cand diferentele consimt la impacare, pastrand intreaga splendoare a diferentei lor.

Daca trebuie sa semeni cu ceva, trebuie sa semeni cu viata ta launtrica, cu firea ta si cu ceea ce ai reusit sa-i adaugi, in timp, prin efort tenace si drama asumata.

 

 

Advertisements

Have your say!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s