Ce mai visez

Ce gândeam azi-noapte, aprox. 1 a.m., ajunsă acasă şi “afumată” rău de tot, şi ce am reușit să scriu astăzi în jurnal, aprox. 4 p.m. Da, s-ar putea să pară un film american tipic, dar asta sunt eu. Îmi cer scuze dacă anumite lucruri sună ciudat, dar e greu să-ţi pui visele în cuvinte. Ar trebui să încercaţi. E un mod de a fi sincer cu tine şi cu ceea ce vrei de la viaţă. Nu cred că am atins nici jumătate din ce visez uneori. Nota bene: a visa, în cazul meu, nu înseamnă neapărat în somn. ;)

Cred că e din cauză că în ultima vreme tot primesc “știri”, de la prieteni sau cunoscuți, de genul logodnă, căsătorie, copil sau alt eveniment important din viața lor. Sau poate e şi din cauză că m-am uitat zilele astea la un workshop de fotografie de nuntă în care s-a pus accentul pe momentele importante din viața noastră, care trebuiesc surprinse, şi emoțiile care le însoțesc. Altfel nu-mi explic dorința asta de a scrie despre ce visez. Am rezonat puternic cu ce am văzut sau auzit.

Visez să am un prieten. Să pot să-i spun de toate, ca şi cum ar fi prietena mea cea mai bună. Visez să mă scoată la film sau la teatru. Visez chiar să ne uităm la film, nu să stăm 120 de minute lipiţi unul de celălalt. Visez să nu-mi ia popcorn, pentru că ştie că îmi intră printre dinţi şi nu-mi place. Visez să nu-mi zică că are gumă de mestecat, pentru că ştie că nu mestec. Visez să nu-mi ia băuturi acidulate pentru că ştie că nu mai beau demult şi să se rezume la o sticlă de apă plată. Visez ca după film să ne plimbăm mână în mână prin oraş şi să intrăm în tot felul de magazinaşe. Visez să ne facă cineva fotografii (eventual Corinetta). Să fim şi noi fericiţi, asta visez. Visez să pună preţ pe gesturile mici.

Visez să conduc maşina aia pe care n-o conduc. Să mai pot merge cu 110 km/h, cum am mers o singură dată în viaţă, fiind eu la volan şi în dreapta mea altcineva decât tata. Visez să nu mă ţină prea mult de vorbă, pentru că ştie că îmi place să aud muzica, dar să mă şi concentrez pe condus. Visez să cântăm amândoi versurile în maşină. Visez să mergem la cumpărături în Cora, cum fac ai mei în fiecare vineri, după serviciu.

Visez să-mi întemeiez o familie. Să am doi copii frumoși, o fată şi un băiat. Visez să am un soț care să-mi înțeleagă pasiunea pentru fotografie şi să mă provoace din când în când, să ies din zona mea de confort. Visez să-mi fie alături atunci când fotografiez şi eventual să-mi dea un sfat sau o părere. Visez să avem un apartament suficient de mare încât să încapă şi o bucătărie mare şi un studio poate şi mai mare decât bucătăria. Visez să-i învăţ şi pe alţii despre fotografie. Visez la weekenduri cu ieşiri în afara oraşului. Visez la aeroporturi şi zboruri o dată la două săptămâni. Visez să mă întorc la familia mea de fiecare dată convinsă că mă înţeleg şi că mă aşteaptă cu o vorbă bună şi o îmbrăţişare. Visez la petreceri nocturne pentru reviste de modă, după care ajung acasă şi-mi scot tocurile. Visez să intru în camera copiilor şi să-i pup pe obraz, deşi s-au culcat demult. Visez să-mi iau în braţe soţul care doarme dus. Visez, ca în anumite dimineţi, să mă scol şi să-mi zic că voi petrece ziua în bucătărie, gătind pentru ai mei ceva de pe internet sau o reţetă specială, pe care eventual să o imortalizez într-o fotografie, pe care să o pun în albumul de reţete deosebite. :)) Visez să vină copiii şi să îmi spună că vor să doarmă cu mine pentru că le e frică de furtună sau de întuneric. Visez să sune telefonul şi să-mi scriu în agendă următoarea şedinţă foto pentru nu ştiu ce revistă.

Visez să ne luăm liber când copiii au nevoie de noi. Visez la mese în familie, cu toţii, poate şi cu bunicii mei. Visez să am locul meu în ordinea lumii. Visez să fac ce face toată lumea: o relaţie, logodnă, căsătorie, copii, îmbătrânit şi eternitate. Visez să muncesc şi să câştig bani. Visez poate la o afacere proprie. Vreau să vină copiii când fotografiez şi visez ca ei să vadă ce face mama lor când nu stă cu ei. Visez ca la sfârşitul unei zile de muncă să mai am energie rămasă să mă joc cu ei. Visez să-mi sărut soţul când ajunge şi el acasă.

Visez să scriu în continuare. Visez să continui să ţin un jurnal, pe hârtie, unde să-mi aştern gândurile. Visez să le povestesc copiilor mei cum eram când eram mică, eventual să le dau jurnalele mele să le citească. Visez să aibă şi ei visele lor şi să aibă curajul pe care eu uneori nu l-am avut. Visez să iubească pe cine merită. Visez să-i cresc aşa cum trebuie.

Visez să nu mai visez uneori, pentru că îmi face rău şi inevitabil ajung să asociez feţe din viaţa reală personajelor din vise şi nu e bine.

Visez ca totul să fie un mister care se dezvăluie treptat, şi care la sfârşit să îmi dau seama că a fost o viaţă normală şi fericită.

P.S. Ce am visat astăzi: să zbor marţi la prima oră, cu destinaţia spre vest, să complotez cu cineva să mă ia de la aeroport, să ştiu exact cum are programul, să fie singur acasă, să mă aşez pe valiză în faţa uşii, cu o pancartă în mână pe care scrie „Happy birthday!” şi să sun la sonerie. Eventual cineva să filmeze faza, pentru că tare mi-ar fi dragă expresia feţei lui când m-ar vedea acolo. Să deschidă mahmur şi să rămână uimit. Să mă ia în braţe şi să-mi zică: „You couldn’t wait, now, could you?” Și eu să-i zic: „I missed you too.”

Și marţi o să-i traduc ce am scris aici.

 

 

Advertisements

One thought on “Ce mai visez

Have your say!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s