ganduri

Acum doua zile m-am trezit cu un gand: “Iubesc sa scriu pe blog.” A fost un sentiment atat de puternic, ca nu cred ca as putea sa il descriu sau sa il compar cu ceva anume… Stiu doar ca as fi lasat si spalatul pe dinti si mancatul si apa, tot; doar sa stau la tastatura si sa scriu. Da, nu a fost o dorinta de a lua un creion sau un pix si de a scrie pe hartie, ci mai degraba de a pune totul pe wordpress pentru ca stiu cine citeste, cand citeste si daca citeste sau nu. Nici macar cu diacritice nu scriu aceasta postare, drept dovada a unor ramasite de dorinta de a scrie, ignorand caracteristicile literelor limbii romane. Dar s-a dus gandul. De ce? Pentru ca nu l-am alimentat cu nimic. Nu m-am oprit din rutina de dimineata, nu mi-am luat timp sa ma gandesc mai mult si nici nu eram sigura despre ce vroiam sa scriu.

Am mai avut un sentiment din asta puternic acum o zi, cand am vrut foarte mult sa ies afara, sa o iau pe jos spre arena nationala, sa merg prin soare, sa ascult oamenii, sa vad verde, sa ajung la patinoar si sa ma uit la cei de pe gheata. Si n-am facut-o. A disparut si impulsul asta. Am ramas in casa, am facut niste exercitii si a trecut ziua, cum necum. Aveam atatea ganduri incat nu puteam concepe sa pun pauza si sa ies.

Avem din cand in cand impulsuri de genul asta. O dorinta nestavilita de a saruta, de a imbratisa, de a da un telefon cand stii ca poti sa-l dai oricand, de a spune un lucru desi stii ca n-o sa schimbe nimic, de a spune cuiva doar pentru a fi ascultat, de a visa cu ochii deschisi la posibile scenarii cu posibile personaje cu posibile aventuri, de a asculta un cantec care stii ca te ridica, de a citi o carte despre care stii ca va fi buna dar pe care nu ai cumparat-o inca, de a desena in creion ceva uimitor cum vezi in filmuletele facute de altii…

Si totusi, eu nu fac asta. Desi simt, nu fac. Multe impulsuri mi se par atat de wrong on so many levels, incat pana gandesc eu daca e bine sau nu, au disparut si asta e. Cateodata, nu ma gandesc ca sunt gresite… ma gandesc la ce o sa gandeasca persoana de langa mine daca fac lucrul ala. Poate ii invadez spatiul, poate o sa se simta incomod, poate o sa ma respinga. Ma gandesc la ce o sa se intample dupa. Cu ce ma ajuta? Daca fac asta, dupa aia ce o sa fac cu ce am facut? Am un scop pentru care fac asta? Vreau ceva de la persoana respectiva si in viitor? Lucrul pe care l-am facut are vreo valoare (pentru mine, pentru o alta persoana)? Ii pasa cuiva de ce am facut?

Deja nu mai stiu despre ce scriu. Nu mai stiu pentru cine scriu. Nu mai stiu daca ma adresez cuiva… Nu stiu de ce o sa apas totusi butonul de publish. Stiu ca o sa ajunga online, stiu ca nu o sa inteleaga toti ce am scris. Stiu ca poate o sa citeasca mama sau mai stiu eu cine. Dar probabil nu-mi mai pasa cine citeste si cine nu. Si-asa nu au ce sa faca cu textul asta. Nu poate citi nimeni printre randurile astea. Nimeni.

 

Advertisements

Have your say!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s