Day 14 – Project “52 people”

(scroll down for English version)

Din categoria “Și eu am susţinut acest proiect încă de la început” (şi declaraţia a venit în momentul în care aveam nevoie de câteva cuvinte de îmbărbătare), vine a doua membră a clanului de fete Stoenescu. Prin generală toată lumea îi spunea Kiki. Deh, generala… Numele ei e Cristina şi a fost plăcerea mea să NU vedem filmul pe care aveam de gând să-l vedem. Prima oară când un “sold out” nu mă deranjează aşa de tare.

Putea să îmi zică că vroia să se facă orice, numai la astronaut nu mă aşteptam. There goes my free trip to space, I guess… “Aveam Larousse-ul cu Universul tot timpul după mine în clasa a V-a”. Încă o fascinează stelele şi mi-a mărturisit că unul din lucrurile pe care vrea să-l facă anul ăsta e să vadă bolta cerească plină de stele şi Calea Lactee. “Să mă urc pe munte şi să le văd pe toate.” Nu a fost să fie cu plecatul în spaţiu. Nici cu medicina. “Până în mai, clasa a XII-a, eu am făcut meditaţii la chimie şi biologie. Vroiam să mă fac chirurg. Dar au intervenit alţii care mi-au spus că probabil o să uit vreo foarfecă în cineva şi ai mei mi-au spus că ce? O să stai 6 ani în facultate, după aia rezidenţiat… Și nu aveau posibilitatea să mă ţină la medicină.” Și uite că a ajuns la SNSPA. “Profa de filosofie mi-a pus în braţe cărţile pe care trebuia să le citesc şi ce eseuri trebuia să scriu.” La master, a intrat pe tărâmul artelor vizuale şi are o dizertaţie pe care speră să o publice, la fel cum s-a întâmplat şi cu licenţa. “Lumea poate să te citeze, deci!” am exclamat eu. “Yeah, I can get quoted!”. Ar vrea să se implice pe viitor in programe educaţionale care să includă şi artele vizuale. “Lumea e artă, până la urmă.”

“Ce te-a învăţat LEAP?”(A fost 2 ani preşedinta organizaţiei.)

“M-a învăţat să am încredere în mine. M-a disciplinat. Am avut parte de un colectiv interesant şi de tot felul de evenimente. Primul meu proiect, care s-a desfăşurat în mai multe oraşe din ţară, a culminat cu o întâlnire în care toţi ne-am spus cuvinte de tot felul, dar la sfârşit râdeam cu toţii.” Da, cam aşa e LEAP, cu care am avut ocazia să colaborez de câteva ori, în scop fotografic.

În City Grill-ul aglomerat şi zumzăitor, între o gură de clătite sau de tort de ciocolată, Cristina se gândea cum să se decrie în trei cuvinte. “Multiplă. Sinceră. Și visătoare.” Deşi multă lume i-a spus că e nevrotică, calmă şi imposibilă, ea se simte destul de unitară. “Ah, şi mă strâmb mult când vorbesc.”

“Ce ai vrea să înveţi în viitorul apropiat?”

“Ce aş vrea să învăţ, o fac deja. Urmez cursuri online de macroeconomie, gândire matematică, fizică cuantică şi germană.” În minte deja mi-a venit Big Bang Theory. “Nu te gândi că e la un nivel aşa de avansat…” Cred că mi-ar fi plăcut să am un mic Sheldon lângă mine. “Mi-ar plăcea să pot citi mai bine în germană. Sunt cărţile lui Heidegger sau poezii care sună atât de bine netraduse.”

Dacă ar fi să dea o lege… Sunt destul de sigură că a zis ceva de status quo şi de contestare argumentată. Ar mai fi şi câteva legi în educaţie. Pentru lămuriri, Cristina sunt sigură că vă stă la dispoziţie. :P

Cu privire la călătorii, pe primul loc în lista ei se află Parisul, urmat de Praga şi Verona. “De trăit, sincer, nu mă văd decât în România. La Iaşi. Îmi place la nebunie şi Clujul.”

Mi-a spus că fericirea pentru ea înseamnă să “te simţi viu, în fiecare zi să găseşti ceva frumos pe care l-ai trăit”.

Am adus în discuţie la sfârşit şi întrebarea mea cu raţiune vs. simţire. Cristina a reformulat-o şi mi-a spus că atâta timp cât deciziile ei iraţionale ajută pe ceilalţi şi pe ea inclusiv, totul e în regulă.

Am mai vorbit şi despre relaţii, prietenii, familie. Aştept cu interes momentul când Cristina îşi va ţine nepoata în braţe. Vreau să văd ce cuvinte foloseşte pentru a descrie sentimentul. :)

14

From the “I supported this project of yours from the beginning” category comes the second of the Stoenescu sister clan. Back in our school days, everyone called her Kiki. Her name is Cristina and it was my pleasure NOT to see the movie we intended to see. It’s the first time when a “sold out” movie doesn’t bother me that much.

She could have told me she wanted to become anything, but I didn’t expect the astronaut answer. There goes my free trip to space, I guess… “I always carried this Universe Larousse with me in the fifth grade”. She is still fascinated by the stars and she confessed that one of the things she looks forward to doing this year is seeing the whole starry sky and the Milky Way. “Just to climb a mountain and see them all.” It wasn’t meant to be, travelling to space. Neither was Medical School. “Until May of senior year, I took tutoring classes in chemistry and biology. I wanted to be a surgeon. But then some people told me I might forget a pair of scissors in someone’s body and my parents were like what? You’re going to stay 6 years in college and then a resident… They didn’t have the means to keep me in Medical School.” And she ended up in Political Studies. “My philosophy teacher gave me all the books I had to read and told me about the essays I needed to write.” Her master’s degree is about visual arts and she hopes that she will publish her dissertation, just like she did with her Bachelor thesis. “So, people can quote you now!” I said. “Yeah, I can get quoted!”. She would like to get involved in educational programs that include art. “The world is art, in the end.”

“What did LEAP teach you?” (She was the president of the organization for 2 years)

“It taught me how to have confidence in myself. It disciplined me. I had interesting people around me and all kinds of events. My first project, which I’ve taken to more cities across the country, ended up with a meeting where we said all kinds of words to each other, but in the end we were all laughing.” Yeah, LEAP is like that. I had the opportunity of working with them for photographic purposes.

In the busy and noisy restaurant, while eating pancakes, Cristina was thinking how to describe herself in three words. “Multiple. Honest. And a dreamer.” Even though she has been called a neurotic, a calm person and an impossible one, she still feels pretty unitary. “Oh, and I make lots of faces when I talk.”

“What would you like to learn in the near future?”

“What I would like to learn I already do. I’m enrolled for online classes in macroeconomics, mathematical thinking, quantum physics and German.” I had already thought of Big Bang Theory. “Don’t think of it as being THAT advanced.” I think I would have loved to have a small Sheldon by my side. “I’d love to be able to read in German better. There are the Heidegger’s books and even poetry that sound much better when they’re not translated.”

If she were to pass a law… I’m pretty sure she said something about status quo and grounded challenging. And some laws in education. I’m sure you can contact her for further clarifications. :P

When it comes to travel, the first on her list is Paris, followed by Prague and Verona. “If I were to live anywhere else, I can only picture myself living in Romania. In Iasi. I absolutely love Cluj, as well.”

She told me that happiness to her means “to feel alive, to find something beautiful that you lived through everyday.”

I also brought up the old question about sense vs. sensibility. Cristina rephrased it and told me that as long as her irrational decisions help others including herself, everything is fine.

We also talked about relationships, friendships and family, but I won’t mention them in this interview. I’m eager to hear about the moment when Cristina will have held her niece in her arms for the first time. I want to hear the words she uses to describe the feeling. :)

Advertisements

Have your say!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s