Day 16 – Project “52 people”

(scroll down for English version) Photo was added grain in Photoshop, just imagined it on film and tried to replicate the look.

Azi vă scriu câteva rânduri din categoria “acest interviu nu a fost planificat, dar a ieşit bine”.

Povestea a fost cam aşa: venit chef de fotografiat, pus status pe facebook de căutat însoţitori, răspuns Teo şi încă un amic, amicul “rain-checks” şi uite aşa suntem doar noi două în pasaj la Universitate, fără un loc anume în gând. Nu mă mai văzusem cu Teo cred că dintr-o duminică îndepărtată când am ajuns pe Iancu de Hunedoara şi în treacăt ne-am salutat.

“Când eram mică, nu eram genul de copil care să ştie exact ce vrea să se facă… Îmi plăcea să conduc, să fiu liderul.” Proaspăt ieşită din licenţă (a absolvit UNEFS), mi-a spus că vrea să se facă profesoară. “Se câştigă cam 700-800 de lei la I-VIII. Probabil m-aş angaja şi la o sală, undeva, să am două joburi. Dar deocamdată anul ăsta vreau să văd cum e, să mă înscriu şi la master şi la anul mai vedem.” Pasiunea pentru sport nu se regăseşte în familie neapărat, dar parcă toată pasiunea asta s-a vărsat în Teo. Îi place să meargă cu bicicleta şi să joace volei. A participat chiar şi la un concurs de ştafetă în Pădurea Băneasa, unde a luat locul întâi. De-abia aşteaptă să aibă propria-i bicicletă. “Deocamdată, împrumut de la alţii, am de unde. Dar nu e bicla ta, ştii cum e.”

“Dacă l-ai avea pe Dumnezeu în faţă, ce l-ai întreba?”

“Hmm… L-aş întreba de ce nu a fost mai evident. De ce a vrut să fie credinţă? Sunt mulţi care nu cred (în El). De ce nu a făcut totul astfel încât să nu mai existe dubiu?”

“Și pentru ce te rogi cel mai des?”

“În ultima vreme, pentru mine ruga înseamnă mai mult <<Tatăl nostru>>. Nu prea mă rog pentru alţii, mai mult pentru mine. Sunt mai egoistă aşa. Dar Îl rog să îmi arate calea, pentru că atât de uşor mă pierd în lumea asta materială şi ştiu că nu asta contează.”

Am întrebat-o şi dacă are regrete. “Nu-mi place ideea asta de regret. Cel mult, au fost decizii despre care m-am gândit ulterior că poate nu ar fi trebuit să le iau. Cum ar fi faptul că am dat admitere la facultate, am intrat la taxă dar nu m-am înscris, şi anul următor am păţit la fel şi am stat la taxă. Am zis că oi găsi eu un mod prin care să mi-o plătesc.”

Lucrul cel mai bun care i s-a întâmplat? “Faptul că pot face ce-mi place.”

Lucrul cel mai trist care i s-a întâmplat? “Nu e neapărat trist, cât tulburător. Unul din fraţii mei mai mici a murit când aveam 14 ani. El avea 8. Știu că nu ne-a părăsit pentru totdeauna.”

Norii s-au adunat pe cer şi parcă şi vântul bătea mai tare.

“Nu lumea asta contează…”.

16

Today, I’m writing in the “this interview wasn’t planned, but it turned out okay” category.

The story was like this: mood for photography, updated status on facebook looking for companions, Teo answered and another friend of mine, friend rain-checks and here we are just the two of us in the Universitate area, without a particular place in mind. I hadn’t seen Teo since a distant Sunday a while ago, when we said hi in passing.

“When I was little, I wasn’t the type of kid who knew exactly what he wanted to become when he grew up… I liked to lead, to be in front.” Fresh out of the bachelor degree (she graduated from Sports Academy), she tells me she wants to become a teacher. “You earn like 700-800 lei in primary or secondary school. I’d probably take a job at a gym too and have two jobs. But this year I’m staying put, thinking of a Master and we’ll see about next year.” The passion for sports isn’t found in her family background necessarily, but all the passion ended up in Teo. She likes to play volleyball and ride the bike. She even took part in a relay, where she got first place. She can’t wait to buy her own bike. “For now, I’m borrowing. But you know how it is, it’s not yours.”

“If you had God standing in front of you, what would you ask Him?”

“Hmm… I’d ask Him why He wasn’t more obvious. Why does He want faith? There are many who don’t believe. Why didn’t he do everything in such a way that there’s no more doubt about it all?”

“And what do you pray for most often?”

“Lately, it’s been The Lord’s Prayer for me. I don’t really pray for others, rather for myself. I’m a bit selfish. But I pray for Him to show me the way, because I get so easily lost in this material world, and I know that this is not what’s important.”

I asked her about any regrets she might have. “I don’t like the idea of regret. The most, I could say that there are decisions that I afterwards thought I shouldn’t have taken. Like applying for college, getting a paid spot but not enrolling, waiting one more year, and then the same thing happens. So I went for the paid spot. I thought to myself I can find a way to pay the fee.”

The best thing that happened to her? “The fact that I can do what I like.”

The saddest thing that happened to her? “It’s not necessarily sad, but rather moving. One of my younger brothers died when I was 14. He was 8. I know he hasn’t really left us.”

The clouds gathered in the sky and even the wind seemed to blow harder.

“It’s not this world that matters…”

 

Advertisements

Have your say!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s